Prezentare generală a formulelor

Formulele sunt ecuații ce efectuează calcule cu valori din foaia de lucru. O formulă începe cu semnul egal (=). De exemplu, formula următoare înmulțește 2 cu 3 și la rezultat adună 5.

=5+2*3

De asemenea, o formulă poate conține oricare dintre următoarele sau pe toate: funcții, referințe, operatori și constante.

Părți ale unei formule

Părți ale unei formule

1. Funcții: funcția PI() returnează valoarea lui pi: 3.142...

2. Referințe: A2 returnează valoarea din celula A2.

3. Constante: numere sau valori text introduse direct într-o formulă, cum ar fi 2.

4. Operatori: operatorul ^ (caret) ridică un număr la o putere și operatorul * (asterisc) înmulțește.

În acest articol

Utilizarea constantelor în formule

Utilizarea operatorilor de calcul în formule

Utilizarea funcțiilor și funcțiilor imbricate în formule

Utilizarea referințelor în formule

Utilizarea numelor în formule

Utilizarea formulelor matrice și a constantelor matrice

Utilizarea constantelor în formule

O constantă este o valoare care nu se calculează. De exemplu, data calendaristică 9.10.2008, numărul 210 și textul „Câștiguri mărunte” sunt toate constante. O expresie sau o valoare rezultată dintr-o expresie nu este o constantă. Dacă utilizați într-o formulă valori constante în loc de referințe la celule (de exemplu, =30+70+110), rezultatul se va modifica numai dacă veți modifica formula.

Începutul paginii

Utilizarea operatorilor de calcul în formule

Operatorii specifică tipul de calcul pe care doriți să îl efectuați cu elementele unei formule. Există o ordine implicită a operațiilor de calcul, dar aveți posibilitatea să modificați această ordine dacă utilizați paranteze.

Tipuri de operatori

Există patru tipuri diferite de operatori de calcul: aritmetici, de comparare, de concatenare și de referință.

Operatori aritmetici

Pentru a efectua operații matematice de bază, cum sunt adunarea, scăderea, înmulțirea, combinări de numere sau producerea de rezultate numerice, utilizați următorii operatori aritmetici.

Operator aritmetic

Semnificație

Exemplu:

+ (semnul plus)

Adunare

3+3

– (semn minus)

Scădere
Negație

3–1
–1

* (asterisc)

Înmulțire

3*3

/ (linie oblică înclinată spre dreapta)

Împărțire

3/3

% (semn procentual)

Procent

20%

^ (caret)

Exponențiere

3^2

Operatori de comparare

Puteți compara două valori cu următorii operatori. Când două valori sunt comparate utilizând acești operatori,

Operator de comparare

Semnificație

Exemplu:

= (semnul egal)

Egal cu

A1=B1

> (semn mai mare)

Mai mare decât

A1>B1

< (semn mai mic)

Mai mic decât

A1<B1

>= (semn mai mare sau egal)

Mai mare sau egal cu

A1>=B1

<= (semn mai mic sau egal)

Mai mic sau egal cu

A1<=B1

<> (semn diferit de)

Diferit de

A1<>B1

rezultatul este o valoare logică, ADEVĂRAT sau FALS.

Operator de concatenare

Utilizați caracterul ampersand (&) pentru a uni sau a concatena unul sau mai multe șiruri de text pentru a realiza un singur text.

Operator text

Semnificație

Exemplu:

& (ampersand)

Conectează sau concatenează două valori pentru a produce o valoare text continuă

"vânt"&"din nord"

Operatori de referință

Combinați zone de celule pentru calcule cu următorii operatori.

Operator de referință

Semnificație

Exemplu:

: (două puncte)

Operator de zonă care produce o referință la toate celulele dintre două referințe, inclusiv cele două referințe

B5:B15

, (virgulă)

Operator reuniune, care combină referințe multiple într-o singură referință

SUM(B5:B15,D5:D15)

 (spațiu)

Operator intersecție, al cărui rezultat este o referință la celulele comune celor două referințe

B7:D7 C6:C8

Ordinea în care Excel execută operațiile din formule

În anumite cazuri, ordinea în care se execută calculul poate afecta rezultatul unei formule, așadar este important să înțelegeți cum este stabilită ordinea și cum aveți posibilitatea să modificați ordinea pentru a obține rezultatele dorite.

Ordinea operațiilor

Formulele calculează valori într-o anumită ordine. În Excel, o formulă începe întotdeauna cu un semn egal (=). Semnul egal comunică programului Excel că următoarele caractere constituie o formulă. După semnul egal urmează elementele de calculat (operanzii), care sunt separate de operatorii de calcul. Excel calculează formula de la stânga la dreapta, conform unei ordini specifice pentru fiecare operator din formulă.

Ordinea operatorilor

Dacă combinați mai mulți operatori într-o singură formulă, Excel efectuează operațiile în ordinea arătată în următorul tabel. Dacă formula conține operatori de același grad - de exemplu, dacă formula conține atât operatorul de înmulțire cât și operatorul de împărțire - Excel evaluează operatorii de la stânga la dreapta.

Operator

Descriere

: (două puncte)

 (un spațiu)

, (virgulă)

Operatori de referință

Negație (ca în –1)

%

Procent

^

Exponențiere

* și /

Înmulțire și împărțire

+ și –

Adunare și scădere

&

Conectează două șiruri de text (concatenare)

=
< >
<=
>=
<>

Comparație

Utilizarea parantezelor

Pentru a modifica ordinea evaluării, încadrați în paranteze partea formulei care doriți să fie calculată prima. De exemplu, rezultatul formulei următoare este 11 deoarece Excel calculează înmulțirea înaintea adunării. Formula înmulțește 2 cu 3 și adună 5 la rezultat.

=5+2*3

Dimpotrivă, dacă utilizați paranteze pentru a modifica sintaxa, Excel adună mai întâi 5 cu 2, apoi înmulțește rezultatul cu 3, pentru a obține 21.

=(5+2)*3

În exemplul de mai jos, parantezele din prima parte a formulei forțează programul Excel să calculeze întâi B4+25 apoi să împartă rezultatul cu suma valorilor din celulele D5, E5 și F5.

=(B4+25)/SUM(D5:F5)

Începutul paginii

Utilizarea funcțiilor și funcțiilor imbricate în formule

Funcțiile sunt formule predefinite care efectuează calcule utilizând anumite valori, numite argumente, într-o anumită ordine sau structură. Funcțiile pot fi utilizate pentru efectuarea unor calcule simple sau complexe.

Sintaxa funcțiilor

Următorul exemplu al funcției ROUND, care rotunjește un număr în celula A10, ilustrează sintaxa unei funcții.

Structura unei funcții

Structura unei funcții

1. Structură. Structura unei funcții începe cu semnul egal (=), urmat de numele funcției, o paranteză de deschidere, argumentele funcției separate prin virgule și o paranteză de închidere.

2. Numele funcției. Faceți clic pe o celulă, apoi apăsați SHIFT+F3 pentru o listă de funcții disponibile.

3. Argumente. Argumentele pot fi numere, text, valori logice ca TRUE sau FALSE, matrice, valori de eroare ca #N/A sau referințe la celulă. Argumentul precizat trebuie să producă o valoare corectă pentru acel argument. Argumentele pot fi și constante, formule sau alte funcții.

4. Descrierea argumentelor. La tastarea funcției apare descrierea sintaxei și a argumentelor. De exemplu, când tastați =ROUND( apare un sfat ecran cu descrierea funcției. Descrierea apare numai pentru funcții predefinite.

Introducerea funcțiilor

La crearea unei formule care conține o funcție, caseta de dialog Inserare funcție ajută la introducerea funcțiilor în foii de lucru. Pe măsură ce se introduce o funcție în formulă, caseta de dialog Inserare funcție afișează numele funcției, fiecare argument al acesteia, o descriere a funcției și a fiecărui argument, rezultatul curent al funcției și rezultatul curent al întregii formule.

Pentru a simplifica crearea și editarea formulelor și pentru a reduce la minim erorile de tastare și erorile de sintaxă, utilizați completarea automată a formulelor. După ce tastați un semn egal (=) și literele de început sau un trigger de afișare, Microsoft Office Excel afișează sub celulă o listă verticală dinamică de funcții valide, argumente și nume care se potrivesc cu literele sau cu triggerul. Aveți posibilitatea de a insera ulterior în formulă un element din lista verticală.

Funcții imbricate

În anumite cazuri, puteți fi nevoit să utilizați o funcție drept unul dintre argumentele altei funcții. De exemplu, formula următoare utilizează o funcție AVERAGE imbricată și compară rezultatul cu valoarea 50.

Funcții imbricate

1. Funcțiile AVERAGE și SUM sunt imbricate în funcția IF.

Returnări corecte    Când o funcție imbricată este utilizată drept argument, aceasta trebuie să returneze același tip de valoare utilizată de argument. De exemplu, dacă argumentul returnează o valoare TRUE sau FALSE, atunci și funcția imbricată este necesar să returneze TRUE sau FALSE. În caz contrar, Microsoft Excel afișează o valoare de eroare #VALUE!.

Limitele nivelului de imbricare    O formulă poate conține până la șapte niveluri de funcții imbricate. Atunci când Funcția B este utilizată ca un argument în Funcția A, Funcția B este o funcție de nivelul al doilea. De pildă, funcția AVERAGE și funcția SUM sunt ambele de nivelul al doilea deoarece ele sunt argumente ale funcției IF. O funcție imbricată în interiorul funcției AVERAGE ar fi o funcție de nivelul al treilea etc.

Începutul paginii

Utilizarea referințelor în formule

O referință identifică o celulă sau o zonă de celule într-o foaie de lucru și comunică programului Microsoft Excel unde să caute valorile sau datele pe care intenționați să le utilizați într-o formulă. Cu referințe, puteți să utilizați date conținute în părți diferite ale unei foi de lucru într-o singură formulă sau să utilizați valoarea dintr-o celulă în mai multe formule. De asemenea, puteți face referire la celule din alte foi din același registru de lucru și la alte registre de lucru. Referințele la celule din alte registre de lucru se numesc legături sau referințe externe.

Stilul de referință A1

Stilul implicit de referință    Implicit, Excel utilizează stilul de referință A1, care face referire la coloane cu litere (de la A la XFD, pentru un număr total de 16.384 de coloane) și face referire la rânduri cu numere (de la 1 la 1.048.576). Aceste litere și numere sunt numite titluri de rând și coloană. Pentru a face referire la o celulă, introduceți litera coloanei urmată de numărul rândului. De exemplu, B2 face referire la celula de la intersecția coloanei B cu rândul 2.

Pentru a face referire la

Utilizați

Celula din coloana A și rândul 10

A10

Zona de celule din coloana A și rândurile de la 10 până la 20

A10:A20

Zona de celule din rândul 15 și coloanele de la B până la E

B15:E15

Toate celulele din rândul 5

55

Toate celulele din rândurile de la 5 până la 10

5:10

Toate celulele din coloana H

H:H

Toate celulele din coloanele de la H până la J

H:J

Zona de celule din coloanele de la A până la E și rândurile de la 10 până la 20

A10:E20

Referința la o altă foaie de lucru    În exemplul următor, funcția AVERAGE a foii de calcul calculează valoarea medie pentru zona B1:B10 din foaia de lucru numită Marketing din același registru de lucru.

Exemplu de referință de foaia de lucru

Referință la o zonă de celule din altă foaie de lucru din același registru de lucru

1. Referință la foaia de lucru denumită Marketing

2. Referință la zona de celule între B1 și B10, inclusiv

3. Separă referințele la foaia de lucru de referințele la intervalul de celule

Diferența dintre referințele absolute, relative și mixte

Referințele relative    Într-o formulă, o referință relativă la celulă, cum ar fi A1, se bazează pe poziția relativă a celulei care conține formula și a celulei la care se face referire. Dacă poziția celulei care conține formula se modifică, se modifică și referința. Dacă se copiază sau se completează formula de-a lungul rândurilor sau pe coloane, referința se ajustează automat. Implicit, formulele noi utilizează referințe relative. De exemplu, dacă se copiază sau se completează o referință relativă din celula B2 în celula B3, se ajustează automat de la =A1 la =A2.

Formulă copiată cu referință relativă

Formulă copiată cu referință relativă

Referințele absolute    O referință absolută într-o formulă, cum ar fi $A$1, face referire întotdeauna la o celulă cu o locație anume. Dacă poziția celulei care conține formula se modifică, referința absolută rămâne aceeași. Dacă se copiază sau se completează formula de-a lungul rândurilor sau pe coloane, referința absolută nu se ajustează. Implicit, formulele noi utilizează referințe relative și este necesar să fie comutate la referințe absolute. De exemplu, dacă se copiază sau se completează o referință absolută din celula B2 în celula B3, aceasta va rămâne aceeași în ambele celule =$A$1.

Formulă copiată cu referință absolută

Formulă copiată cu referință absolută

Referințe mixte    O referință mixtă are fie o coloană absolută și un rând relativ, fie un rând absolut și o coloană relativă. O referință cu coloană absolută ia forma $A1, $B1 și așa mai departe. O referință cu rând absolut ia forma A$1, B$1 și așa mai departe. Dacă poziția celulei care conține formula se modifică, referința relativă se modifică, dar referința absolută nu se modifică. Dacă se copiază sau se completează formula de-a lungul rândurilor sau pe coloane, referința relativă se ajustează automat, dar referința absolută nu se ajustează. De exemplu, dacă se copiază sau se completează o referință mixtă de la celula A2 la B3, aceasta se ajustează de la =A$1 la =B$1.

Formulă copiată cu referință mixtă

Formulă copiată cu referință mixtă

Stilul de referință 3-D

Referințele comode la mai multe foi de lucru    Dacă intenționați să analizați datele din aceeași celulă sau zonă de celule din foi de lucru multiple din registrul de lucru, utilizați o referință 3-D. O referință 3-D include referința de celulă sau de zonă, precedată de o zonă de nume de foi de lucru. Excel utilizează orice foi de lucru stocate între numele de început și cel de sfârșit al referinței. De exemplu, =SUM(Foaie2:Foaie13!B5) adună toate valorile conținute în celula B5 din toate foile de lucru dintre Foaia 2 și Foaia 13, inclusiv.

  • Este posibil să utilizați referințe 3-D pentru a face referiri la celule din alte foi, pentru a defini nume și pentru a crea formule utilizând următoarele funcții: SUM, AVERAGE, AVERAGEA, COUNT, COUNTA, MAX, MAXA, MIN, MINA, PRODUCT, STDEV, STDEVA, STDEVP, STDEVPA, VAR, VARA, VARP și VARPA.

  • Referințele 3-D nu pot fi utilizate în formule matrice.

  • Referințele 3-D nu pot fi utilizate cu un operator intersecție (un spațiu singular) sau în formule care folosesc o intersecție implicită.

Ce se întâmplă atunci când mutați, copiați, inserați sau ștergeți foi de lucru    Exemplele următoare explică ce se întâmplă când mutați, copiați, inserați sau ștergeți foi de lucru care sunt incluse într-o referință de tip 3-D. Exemplele folosesc formula =SUM(Foaie2:Foaie6!A2:A5) pentru a însuma celulele de la A2 la A5 din foile de lucru de la 2 la 6.

  • Inserare sau copiere    Dacă inserați sau copiați foi între Foaie2 și Foaie6 (punctele extreme din acest exemplu), Microsoft Excel include toate valorile din celulele de la A2 la A5 din foile adăugate în calcule.

  • Ștergere    Dacă ștergeți foi între Foaie2 și Foaie6, Excel elimină valorile acestora din calcul.

  • Mutare    Dacă mutați foi cuprinse între Foaie2 și Foaie6 într-o locație din afara zonei foii de referință, Excel elimină valorile acestora din calcul.

  • Mutarea unui punct de extremă    Dacă mutați Foaie2 sau Foaie6 într-o altă locație din același registru de lucru, Excel ajustează calculul astfel încât acesta să se refere la noua zonă de foi dintre ele.

  • Ștergerea unui punct final    Dacă ștergeți Foaie2 sau Foaie6, Excel ajustează calculul astfel încât acesta să se refere la zona de foi dintre ele.

Stilul de referință R1C1

De asemenea, este posibil să utilizați un stil de referință în care sunt numerotate atât rândurile cât și coloanele foii de lucru. Stilul de referință R1C1 este util pentru calculul pozițiilor rândurilor și coloanelor în macrocomenzi. În stilul R1C1, Excel indică poziția unei celule cu un „R” urmat de numărul rândului și un „C” urmat de numărul coloanei.

Referință:

Semnificație

R[-2]C

O referință relativă la celula aflată cu două rânduri mai sus și în aceeași coloană

R[2]C[2]

O referință relativă la celula aflată cu două rânduri mai jos și cu două coloane la dreapta

R2C2

O referință absolută la celula din rândul al doilea, coloana a doua

R[-1]

O referință relativă la întregul rând situat deasupra celulei active

R

O referință absolută la rândul curent

La înregistrarea unei macrocomenzi, Excel înregistrează unele comenzi utilizând stilul de referință R1C1. De exemplu, dacă se înregistrează o comandă cum ar fi clic pe butonul ÎnsumareAutomată pentru a insera o formulă care însumează o zonă de celule, Excel înregistrează formula utilizând referințe cu stilul R1C1 și nu A1.

Aveți posibilitatea să activați sau să dezactivați stilul R1C1 pentru referințe prin bifarea sau debifarea casetei de selectare Stilul R1C1 pentru referințe, subLucrul cu formule, în categoria Formule din caseta de dialog Setări Excel care se afișează din Butonul Microsoft Office. Imagine buton Office

Începutul paginii

Utilizarea numelor în formule

Puteți crea nume definite pentru a reprezenta celule, zone de celule, formule, valori constantă sau tabele Excel. Numele este o prescurtare semnificativă care simplifică înțelegerea scopul pentru o referință de celulă, o constantă, o formulă sau un tabel, fiecare dintre acestea fiind greu de înțeles la prima vedere. Următoarele informații arată exemple obișnuite de nume și cum pot îmbunătăți acestea claritatea și înțelegerea.

Tip de exemplu

Exemplu fără nume

Exemplu cu un nume

Referință

=SUM(C20:C30)

=SUM(VânzăriPrimulTrimestru)

Constantă

=PRODUCT(A5,8.3)

=PRODUCT(Preț,TVA)

Formulă

=SUM(VLOOKUP(A1,B1:F20,5,FALSE), —G5)

=SUM(Nivel_Inventar,—Valoare_Comandă)

Tabel

C4:G36

=VânzăriRecord06

Tipuri de nume

Există mai multe tipuri de nume pe care aveți posibilitatea să le creați și să le utilizați.

Nume definit     Un nume care reprezintă o celulă, un interval de celule, o formulă sau o valoare constantă. Aveți posibilitatea de a crea propriul nume definit, dar Excel creează uneori un nume definit pentru dvs., cum ar fi când setați o zonă de imprimare.

Nume tabel     Este numele tabelului Excel, care este o colecție de date despre un anumit subiect care sunt stocate în înregistrări (rânduri) și câmpuri (coloane). Excel creează un nume de tabel implicit "Tabel1", "Tabel2" etc., de fiecare dată când inserați un tabel Excel, dar aveți posibilitatea de a modifica numele pentru a-l face mai semnificativ. Pentru mai multe informații despre tabelele Excel, consultați Utilizarea referințelor structurate în tabelele Excel.

Crearea și introducerea numelor

Aveți posibilitatea de a crea un nume dacă utilizați:

  • Caseta Nume de pe bara de formule    Aceasta se utilizează în special la crearea unui nume al nivelului registrului de lucru pentru un interval selectat.

  • Crearea unui nume pornind de la o selecție    Aveți posibilitatea să creați în mod convenabil nume pornind de la etichete de rânduri și coloane, prin utilizarea unei selecțiuni de celule din foaia de lucru.

  • Caseta de dialog Nume nou     Cea mai indicată dacă doriți mai multă flexibilitate în crearea de nume, cum ar fi specificarea unui domeniu de nivel foaie de lucru locală sau crearea unui comentariu la un nume.

Notă : Implicit, numele utilizează referințe absolute la celule.

Un nume se poate introduce:

  • Tastând    De exemplu, numele se tastează ca argument la o formulă.

  • Utilizând completarea automată a formulelor    Utilizați lista verticală Completare automată formulă, unde numele valide sunt listate automat pentru dvs.

  • Selectare din comanda Utilizare în formule    Selectați un nume definit dintr-o listă disponibilă din comanda Utilizare în formule din grupul Nume definite de pe fila Formule.

Pentru mai multe informații, consultați Utilizarea numelor pentru a explica formulele.

Începutul paginii

Utilizarea formulelor matrice și a constantelor matrice

O formulă matrice poate să efectueze calcule multiple și să returneze fie un rezultat unic, fie rezultate multiple. Formulele matrice lucrează cu două sau mai multe seturi de valori cunoscute sub numele de argumente matrice. Fiecare argument matrice trebuie să aibă același număr de rânduri și coloane. Formulele matrice se creează în același mod ca alte formule, cu excepția faptului că apăsați CTRL+SHIFT+ENTER pentru a introduce formula. Unele dintre funcțiile implicite sunt funcții matrice și trebuie introduse ca matrice pentru a obține rezultatele corecte.

Constantele matrice se pot utiliza în locul referințelor atunci când nu se dorește introducerea pe foaia de lucru a fiecărei valori constante într-o celulă separată.

Utilizarea unei formule matrice pentru a calcula rezultate unice și rezultate multiple

Când introduceți o formulă matrice, Microsoft Excel inserează automat formula între { } (acolade).

Calcularea unui rezultat unic    Acest tip de formulă matrice poate simplifica un model de foaie de lucru prin înlocuirea câtorva formule diferite cu o formulă matrice unică.

Exemplul următor calculează valoarea totală a unei matrice de prețuri de stoc și acțiuni, fără să utilizeze un rând de celule pentru calculul și afișarea valorilor individuale pentru fiecare stoc.

Formulă matrice care produce un rezultat unic

Formulă matrice care generează un singur rezultat

Atunci când introduceți formula ={SUM(B2:D2*B3:D3)} ca o formulă matrice, se înmulțesc Acțiunile și Prețurile pentru fiecare stoc, apoi se adună rezultatul tuturor calculelor.

Calcularea rezultatelor multiple    Unele funcții din foaia de lucru returnează matrice de valori sau necesită o matrice de valori ca argument. Pentru calcularea rezultatelor multiple cu o formulă matrice este necesară introducerea matricei într-o zonă de celule ce are același număr de rânduri și coloane ca și argumentele matricei.

De exemplu, dând o serie de trei cifre de vânzări (în coloana B) pentru o serie de trei luni (în coloana A), funcția TREND determină linia directă a valorilor pentru cifrele de vânzări. Pentru afișarea tuturor rezultatelor formulei, aceasta este introdusă în trei celule în coloana C (C1:C3).

Formula matrice cu mai multe rezultate

Formulă matrice care generează rezultate multiple

Când introduceți formula =TREND(B1:B3;A1:A3) ca pe o formulă matrice, aceasta generează trei rezultate separate (22196; 17079 și 11962), bazate pe cele trei cifre de vânzări și pe cele trei luni.

Utilizarea constantelor matrice

Într-o formulă obișnuită puteți introduce o referință la o celulă ce conține o valoare sau valoarea însăși, denumită și constantă. În mod similar, într-o formulă matrice puteți introduce o referință la o matrice sau matricea valorilor conținute în celule, denumită și constantă matrice. Formulele matrice acceptă constante în același mod cu formulele obișnuite, dar este necesară introducerea constantelor matrice într-un format anume.

Constantele matrice pot conține numere, text, valori logice ca TRUE sau FALSE sau valori de eroare ca #N/A. Valori de diferite tipuri pot fi în aceeași constantă matrice — de exemplu {1;3;4|TRUE;FALSE;TRUE}. În constantele matrice numerele pot fi întregi, zecimale sau în format științific. E necesar ca textul să fie inclus în ghilimele duble — de exemplu „Marți”.

Constantele matrice nu pot conține referințe la celulă, coloane sau rânduri cu lungimi inegale, formule sau caractere speciale: $ (semnul dolarului), paranteze sau % (semnul procentului).

Când formatați constante matrice, asigurați-vă că:

  • Le includeți între acolade ( { } ).

  • Separarea valorilor din coloane diferite cu punct și virgulă (;). De exemplu, pentru a reprezenta valorile 10, 20, 30, 40 se introduce {10;20;30;40}. Această constantă matrice este cunoscută ca o matrice 1 ori 4 și este echivalentă cu o referință 1 rând ori 4-coloane.

  • Separarea valorilor din rânduri diferite cu punct și virgulă (;). De exemplu, pentru a reprezenta valorile 10, 20, 30 și 40 într-un rând și 50, 60, 70 și 80 în rândul imediat următor, se introduce o constantă matrice 2 ori 4: {10;20;30;40|50;60;70;80}.

Începutul paginii

Au fost utile aceste informații?

Minunat! Alt feedback?

Cum putem îmbunătăți?

Vă mulțumim pentru feedback!

×