Preluarea fișierelor de pe PC

Preluarea fișierelor de pe PC

Dacă ați instalat pe un PC aplicația desktop OneDrive pentru Windows, puteți utiliza caracteristica Preluare fișiere pentru a vă accesa toate fișierele din acel PC de pe un alt computer, prin accesarea site-ului web OneDrive. Puteți chiar accesa locațiile în rețea, dacă acestea sunt incluse în bibliotecile PC-ului sau asociate ca unități. Atunci când răsfoiți de la distanță fișierele unui PC, puteți descărca copiile acestora, pentru a lucra pe ele. De asemenea, puteți reda videoclipurile în flux și vedea fotografiile într-o expunere de diapozitive. Pentru a accesa de la distanță fișierele de pe PC-ul dvs., asigurați-vă că PC-ul pe care doriți să îl accesați este activat și conectat la internet. Pe acel PC trebuie să ruleze și OneDrive, iar setarea Preluare fișiere trebuie să fie selectată.

Notă : Puteți utiliza un PC pe care rulează Windows 8.1, pentru a prelua fișierele care se află pe alt PC, dar nu puteți prelua fișierele care se află pe un PC pe care rulează Windows 8.1, chiar dacă instalați aplicația desktop OneDrive pe acel PC.

Selectarea setării Preluare fișiere

Dacă nu ați selectat setarea Preluare fișiere la configurarea aplicației OneDrive, o puteți selecta din Setări.

  1. Accesați PC-ul unde este instalat OneDrive.

  2. Faceți clic dreapta pe pictograma OneDrive din zona de notificare, în extremitatea dreaptă a barei de activități. (Poate fi nevoie să faceți clic pe săgeata Se afișează pictogramele ascunse de lângă zona de notificare pentru a vedea pictograma sau să porniți OneDrive făcând clic pe Start Windows Start_C3_2017526161152 > OneDrive.)

    Aplicația OneDrive în bara de sistem

    Apoi faceți clic pe Setări.

  3. Pe fila Setări, sub General, selectați Doresc să utilizez OneDrive pentru a prelua oricare dintre fișierele mele de pe acest PC, apoi faceți clic pe OK.

    Notă : Dacă setarea de preluare a fișierelor nu este disponibilă, aceasta poate fi blocată de Politica de grup pentru computerul asociat la domeniu. Pentru mai multe informații, contactați administratorul de rețea.

Apoi reporniți aplicația OneDrive pentru a termina procesul.

  1. Faceți clic dreapta pe pictograma OneDrive din zona de notificare, în extremitatea dreaptă a barei de activități. (Poate fi nevoie să faceți clic pe săgeata Se afișează pictogramele ascunse de lângă zona de notificare pentru a vedea pictograma.)

    Aplicația OneDrive în bara de sistem

    Apoi faceți clic pe Ieșire.

  2. În Windows 10, tastați OneDrive în caseta de căutare, apoi faceți clic pe OneDrive. În Windows 7 sau Windows Vista, faceți clic pe Start, tastați OneDrive în caseta de căutare, apoi faceți clic pe Microsoft OneDrive.

    Astfel se deschide folderul OneDrive și pornește serviciul OneDrive.

Sfat : Pentru a vă asigura că OneDrive pornește întotdeauna atunci când vă conectați la Windows, faceți clic dreapta pe pictograma OneDrive din zona de notificare, apoi faceți clic pe Setări. Pe fila Setări, sub General, selectați Lansează OneDrive automat când mă conectez la Windows, apoi faceți clic pe OK.

Ce se poate face dacă PC-ul nu este vizibil

Dacă OneDrive nu afișează numele PC-ul de pe care doriți să preluați fișierele, urmați aceste instrucțiuni pentru a elimina folderul OneDrive „Claims” din registry-ul PC-ului lipsă.

Avertisment : Pot apărea probleme grave dacă faceți modificări incorecte în registry, așadar, asigurați-vă că urmați acești pași cu atenție. Pentru protecție suplimentară, faceți backup pentru registry înainte de modificare. Aflați cum să faceți backup și restaurare de registry în Windows.

  1. Accesați PC-ul de pe care doriți să preluați fișierele, faceți clic dreapta pe pictograma OneDrive din zona de notificare, apoi faceți clic pe Setări.

  2. Selectați fila Setări, verificați dacă este bifată opțiunea Doresc să utilizez OneDrive pentru a prelua oricare dintre fișierele mele de pe acest PC, apoi faceți clic pe OK.

  3. Faceți clic dreapta pe pictograma OneDrive din zona de notificare, apoi faceți clic pe Ieșire.

  4. Deschideți editorul de registry apăsând tasta Windows Windows Start_C3_20176312359 +R și tastând regedit, apoi OK.

  5. Navigați la: HKEY_CURRENT_USER\SOFTWARE\Microsoft\OneDrive\

  6. Extindeți locația OneDrive, faceți clic dreapta pe folderul Claims, apoi faceți clic pe Delete.

  7. Reporniți OneDrive apăsând tasta Windows Windows Start_C3_20176312408 și tastând „onedrive”. Selectați aplicația OneDrive.

  8. Faceți clic dreapta pe pictograma OneDrive din zona de notificare, apoi faceți clic pe Setări.

  9. Confirmați că opțiunea Doresc să utilizez OneDrive pentru a prelua oricare dintre fișierele mele de pe acest PC este încă bifată.

  10. Conectați-vă la contul dvs. la onedrive.com pentru a confirma că numele PC-ului apare sub secțiunea PC-uri.

Note

  • Puteți utiliza un computer Mac pentru a prelua fișierele care se află pe un computer pe care rulează Windows, dar nu puteți prelua fișierele care se află pe un computer Mac.

  • Când vă conectați la un PC pentru preluarea fișierelor sale, este posibil să vi se solicite să introduceți un cod de verificare.

Aveți nevoie de ajutor suplimentar?

Remedieri sau soluții pentru problemele recente din OneDrive

Obțineți ajutor trimițând un e-mail echipei de asistență OneDrive. În aplicația OneDrive pentru dispozitive mobile, agitați dispozitivul pentru a obține ajutor sau a partaja feedback referitor la OneDrive.

Vedeți mai multe pagini de suport pentru OneDrive.

Extindeți-vă competențele
Explorați instruirea
Fiți primul care obține noile caracteristici
Alăturați-vă utilizatorilor Office Insider

Au fost utile aceste informații?

Vă mulțumim pentru feedback!

Vă mulțumim pentru feedback! Se pare că ar fi util să luați legătura cu unul dintre agenții noștri de asistență Office.

×