COUNT (funcția COUNT)

Acest articol descrie sintaxa de formulă și utilizarea funcției COUNT în Microsoft Excel.

Descriere

Funcția COUNT contorizează numărul de celule care conțin numere și contorizează numere în liste de argumente. Utilizați funcția COUNT pentru a obține numărul de intrări dintr-un câmp număr care se află într-o zonă sau o matrice de numere. De exemplu, aveți posibilitatea să introduceți următoarea formulă pentru a contoriza numerele din zona A1:A20:

=COUNT(A1:A20)

În acest exemplu, dacă cinci celule din zonă conțin numere, rezultatul este 5.

Sintaxă

COUNT(valoare1, [valoare2], ...)

Sintaxa funcției COUNT are următoarele argumente:

  • valoare1    Obligatoriu. Primul element, referința de celulă sau zona din care doriți să contorizați numere.

  • valoare2, ...    Opțional. Până la 255 de elemente suplimentare, referințe de celule sau zone în care doriți să contorizați numere.

Notă   Argumentele pot conține sau pot face referire la diverse tipuri diferite de date, dar se contorizează numai numere.

Observații

  • Argumentele care sunt numere, date sau reprezentări text ale numerelor (de exemplu, un număr între ghilimele, cum ar fi „1”), sunt contorizate.

  • Valorile logice și reprezentările text ale numerelor pe care le tastați direct în lista de argumente sunt contorizate.

  • Argumentele care sunt valori de eroare sau texte ce nu pot fi interpretate ca numere nu se contorizează.

  • Dacă un argument este o matrice sau o referință, se calculează numai numerele din acea matrice sau referință. Celulele goale, valorile logice, text sau de eroare din matrice sau din referință nu se contorizează.

  • Dacă doriți să contorizați valori logice, text sau valori de eroare, utilizați funcția COUNTA.

  • Dacă doriți să contorizați numai numere care respectă anumite criterii, utilizați funcția COUNTIF sau funcția COUNTIFS.

Exemplu

Copiați datele din exemplele din următorul tabel și lipiți-le în celula A1 a noii foi de lucru Excel. Pentru ca formulele să afișeze rezultate, selectați-le, apăsați pe F2, apoi pe Enter. Dacă trebuie, puteți ajusta lățimea coloanei pentru a vedea toate datele.

Date

08.12.08

19

22,24

TRUE

#DIV/0!

Formulă

Descriere

Rezultat

=COUNT(A2:A7)

Contorizează celulele care conțin numere, de la celula A2 până la A7.

3

=COUNT(A5:A7)

Contorizează celulele care conțin numere, de la celula A5 până la A7.

2

=COUNT(A2:A7;2)

Contorizează celulele care conțin numere, de la celula A2 până la A7, și valoarea 2.

4

Se aplică la: Excel 2016 Preview, Excel 2010, Excel Starter, Excel 2013, Excel Online, Excel 2016 for Mac, Excel for Mac 2011, Excel 2007



Au fost utile aceste informații?

Da Nu

Cum putem îmbunătăți?

255 caractere ramase

Pentru a vă proteja confidențialitatea, nu includeți informații de contact în feedback. Revizuiți Politică de confidențialitate.

Vă mulțumim pentru feedback!

Resurse de asistență

Modificați limba