MICROSOFT TEAMS (Free)
Notificare către utilizatorii finali

Microsoft Teams (free) este destinat utilizării de către organizații, de exemplu companii mici sau grupuri de colaboratori.  Dacă ați fost invitat să vă alăturați unui grup în Microsoft Teams (free), grupul căruia vă alăturați în instanța de Microsoft Teams (free) va fi considerat organizația dvs. în raport cu prezenta notificare, iar persoana care administrează grupul va fi considerată administratorul contului dvs. din Microsoft Teams (free).

 

Utilizarea produsului Microsoft Teams (free) de către dvs. poate face obiectul politicilor organizației dvs., dacă există. Adresați întrebările privitoare la confidențialitate, incluzând orice solicitare referitoare la date,  administratorului  organizației dvs.  Administratorul organizației căreia vă alăturați poate (i) să controleze și să administreze contul dvs., inclusiv prin modificarea sau anularea accesului dvs. și (ii) să acceseze și să proceseze datele dvs., inclusiv conținutul comunicațiilor și fișierelor dvs.  Datele dvs. privind directorul (numele, data înscrierii și adresa de e-mail) pot fi vizibile administratorului și altor utilizatori ai serviciilor din cadrul organizației dvs. 

 

Când utilizați funcțiile sociale ale produsului Microsoft Teams (free), alți utilizatori finali din cadrul organizației dvs. pot să vadă o parte din activitatea dvs. Pentru a afla mai multe despre funcțiile sociale și alte funcționalități, consultați paginile de documentație și ajutor. Compania Microsoft nu este responsabilă pentru practicile de confidențialitate sau securitate ale  organizației dvs.

 

Următoarele documente vă sunt de asemenea aplicabile în calitate de utilizator final al unui serviciu online Microsoft:

 

Politica de utilizare acceptabilă
Citiți termenii de utilizare pentru Serviciile online Microsoft.

Notificare de confidențialitate
Citiți Notificarea de confidențialitate către Utilizatorii finali.